Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

3 august 2020

În Vâlcea, curg amenzile pentru părăsirea locuințelor


Conform datelor furnizate de către Centrul de coordonare și conducere a intervenției Vâlcea, pe 31 martie, 296 de persoane se aflau în carantină instituționalizată și 1.570 persoane în autoizolare și monitorizare la domiciliu. Persoanele aflate în izolare la domiciliu și cele aflate în centrele de carantină nu prezintă până în acest moment simptome respiratorii compatibile cu infecția COVID-19.
Se face un apel către medicii de familie să-și procure echipamente de protecție și produse biocide în vederea acordării asistenței medicale primare pacienților.
Pe de altă parte, echipe de jandarmi, polițiști și polițiști locali au continuat controalele în rândul persoanelor fizice și agenților economici privind combaterea și răspândirea noului coronavirus. Astfel, în tot județul Vâlcea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 2.335 de persoane, din 1.005 locații, în urma acestor verificări patru persoane fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități de a nu părăsi locuința, valoarea acestor sancțiuni ridicându-se la 7.100 lei. Au mai fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 270.000 de lei, pentru încălcarea art.5 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, privind circulația persoanelor, precum și 13 sancțiuni pentru fapte de natură economică, cu o valoare de 40.000 de lei.
Reamintim că, începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate