Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 octombrie 2020

„În secolul XXI, DN 7 D, atât de necesar, este «drumul oaselor»”


• declară, dezamăgit de situația care durează de ani de zile, primarul comunei Perișani, Ion Sandu

„Alții au super șosele, ori, la noi, DN 7D, atât de necesar, cum s-a văzut zilele acestea, poate fi numit «drumul oaselor». Cu blocajul de pe DN 7 a fost necesar să se circule pe DN 7D, varianta pentru traficul greu. Dacă era pus la punct acum, nu mai erau probleme aici; în plus, se scurta cu 30 km traseul Sibiu – București. Au trecut zece ani, cei de la CNADNR și-au dat seama că trebuie făcut ceva cu drumul de pământ. Luna trecută, specialiștii au venit, au făcut măsurători, au reîntocmit Studiul de fezabilitate, prima dată făcut în 2010…N-am înțeles aici de ce era nevoie de un nou studiu. Să aruncăm așa cu banii? Sper să nu rămânem în același stadiu; să ne blocăm de un drumuleț”, a declarat edilul comunei Perișani, Ion Sandu, martor, zilele trecute, la cozi întinse pe kilometri buni în localitatea ce-o păstorește, după blocarea Văii Oltului.

drum perisani

Primarul Sandu ne-a și relatat, pe scurt, cum s-a ajuns în situația grea în care se află DN 7 D: „În 2003, PSD, ca să câștige parțial alegerile din Titești (ce s-a desprins din Perișani), a solicitat transformarea DJ 703 H, care avea, în total, 61 km, în Drum Național, crezând că, astfel, poate fi mai ușor asfaltat. Nu s-a făcut asta pe toată distanța, ci doar pentru teritoriul Vâlcii, respectiv 31 km. Restul de 30 km reprezintă DJ, pe teritoriul Argeștiului. După multe intervenții, cei de la Consiliul Județean Argeș au solicitat și ei aprobarea transformării Drumului Național în Drum Județean. Dintr-o eroare, DN 7 D a fost trecut ca DN 7C (Transfăgărășanul) și, de atunci, nimeni n-a dres greșeala. Dacăe  să vorbim de vină, în primul rând ea aparține persoanei care a făcut memoriu. Dacă era mai atentă, nu se ajungea aici. În al doilea rând, s-a cerut într-o ședință a CJ Vâlcea declasificarea drumului. Un senator de la acea vreme ne-a tăiat avântul. Ne-a promis că până la Paștele din 2015 drumul va fi asfaltat. Nu-l critic pe acel om. Poate a făcut totul din prea mult zel. Tot din punctul meu de vedere, dacă nu se face ceva palpabil, în acea zi, acel domn, a făcut o mare gafă politică. Dacă nu intervenea eronat, acum aveam mai multe șanse să rezolvăm problema”.

Senatorul criticat la acea vreme și care încă atrage mâhnirea celor implicați nu este nimeni altul decât Florinel Butnaru.

Ca și soluție, liberalul Sandu consideră că trebuie purtată o discuție cu toți factorii de decizie și factorii implicați în problemă: cele două consilii județene, cele două Instituții ale Prefectului, Guvernul României, Ministerul Transporturilor, CNADNR. Din păcate, va fi foarte greu să reunești, la aceeași dezbatere, toate instituțiile enumerate. Ideea este că DN 7D e extrem de util, cel mai bun exemplu venind chiar săptămâna aceasta când Valea Oltului a fost blocată și a fost nevoie să se circule pe «drumul oaselor» din Perișani.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate