În „Săptămâna Altfel”, elevii descoperă tainele olăritului la Vlădeşti


Prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Primăriei Râmnicului face cunoscută lansarea uneia dintre cele mai așteptate activități pe care elevii o pot desfășura pe parcursul „Săptămânii Altfel”. Astfel, reprezentanții Căminului Cultural din comuna Vlădeşti invită școlarii, în luna aprilie, să treacă pragul instituției culturale din comuna păstorită de edilul Sorin Ghiță pentru a învăţa din tainele olăritului şi modelării lutului.
„Grupuri de aproximativ 10 elevi, însoţite de un cadru didactic, sunt aşteptate în comuna vecină cu Râmnicul pentru a lucra pe roată lutul şi pentru a învăţa câte ceva despre miracolul transformării acestuia în ceramică. Ei vor fi îndrumaţi de unul din continuatorii tradiţiei locale a olăritului, meşterul ceramist Eugen Pătru. Programările pentru vizite la centrul de olărit din Vlădeşti se pot face la numărul de telefon 0723.456.364”, se arată în comunicatul de presă la care facem referire.