În Râmnic, a demarat acţiunea de distribuire a alimentelor către persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi fără aparţinători


Primăria Râmnicului a demarat luni, 30 martie, acţiunea de împărţire de ajutoare alimentare persoanelor identificate în cursul ultimelor zile ca având vârsta peste 65 de ani şi fără aparţinători. Sprijinul constă în furnizarea câte unui pachet în greutate de 14 kilograme conţinând produse de strictă necesitate (zahăr, orez, mălai, făină, paste făinoase, ulei, conserve de mazăre, pateu, tocăniţă, zarzavat, covrigi, pui, pulpe de pui, pâine, salam, carne tocată şi peşte afumat). Debutul acţiunii a vizat cartierele limitrofe ale municipiului – Copăcelu, Căzăneşti, Goranu etc. Maşinile şi personalul municipalităţii, sub supravegherea inspectorilor zonali, au dus produsele la domiciliul fiecăruia dintre cei aproximativ 500 de beneficiari care locuiesc în aceste zone. Acţiunea va continua şi în zilele următoare în baza unei liste care cuprinde, până la acest moment, un număr estimat de 2.000 de persoane ce se încadrează în prevederile Ordonanţei militare nr. 2/21.03.2020.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea