În Ostroveni – Sud, Se vor construi 120 de locuințe sociale


• finanțarea provine de la bugetul de stat
Reprezentanții Primăria Râmnicu Vâlcea au informat că, săptămâna trecută, a fost trimisă Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice documentaţia tehnică a execuţiei de lucrări în vederea avizării şi declanşării procedurilor de liciaţie publică pentru realizarea ansamblului de locuinţe sociale în zona de Sud a cartierului Ostroveni, pe str. Frunzişului (în vecinătatea locuinţelor sociale de la fostul cămin de bătrâni). Investiţia la care facem referire va fi realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în baza Legii Locuinţei nr. 114/1996. Aceasta constă în cinci blocuri cu regim de înălţime P+3, totalizând 120 de unităţi locative, din care 75 de apartamente cu două camere şi 45 de garsoniere. În responsabilitatea bugetului local vor fi doar amenajările exterioare şi sistematizarea verticală – racordul la reţelele de utilităţi, iluminatul public, alei de acces, spaţii verzi, amenajarea unui loc de joacă etc. În cel mai scurt timp, se va semna şi acordul de finanţare cu MDRAP, ce va fi urmat, după finalizarea procedurii de achiziţie pentru execuţia de lucrări, de încheierea contractului şi demararea efectivă a lucrărilor.