În cadrul proiectului multicultural Comenius, Elevii de la „Take Ionescu” au vizitat o școală pentru copii orbi din Polonia


Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea este implicată, începând din septembrie 2013, în derularea Parteneriatului Multilateral Comenius intitulat „Apple Tree – Let’s Plant a Smiling Apple Tree and Share the Shining Apples”, cu durata de doi ani. În perioada 09-13 martie, a avut loc cea de-a șaptea reuniune a acestui proiect care se derulează cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin programul Sectorial Comenius al Programului „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”,  proiect din care fac parte profesori şi elevi din România, Olanda, Portugalia, Cehia, Turcia, Estonia, Polonia şi Ungaria, și care se desfășoară în perioada 2013-2015. Gazda întâlnirii de proiect a fost, de această dată, „Spesiyal Ośrodek Szkolno”, o  școală specială pentru copii orbi și copii cu deficiențe de vedere din localitatea Dąbrowa Górnicza, Polonia. Pentru profesorii și elevii din școlile partenere vizita a fost una excepțională mai ales datorită specificului acestei școli. Echipa din România a fost formată din șapte participanţi de la Şcoala Gimnazială ,,Take Ionescu’’: prof. Văduva Cătălin (coordonator proiect), prof. Pascaru Mariana, prof. Aurelia Neamțu, prof. Sacerdoțeanu Marina şi elevii Paraschiv Aila Karina – clasa a VI-a, Pănescu Angelina – clasa a VI-a și Zăuleț Dumenică Oana, elevă în clasa a VIII-a. În vizitarea școlii, participanții au avut parte de experiențe valoroase prin exemplele de terapii folosite, activitățile educative și cu scop curativ precum și prin familiarizarea cu echipamentele si metodele folosite de către profesori în activitatea didactică.
În această școală, care este cea mai avansată de acest gen din Polonia, accentul se pune pe integrarea absolvenților în activitățile de zi cu zi, care pentru acești copii este esențială. Peste tot se puteau vedea implicarea și creativitatea cadrelor didactice, de la ambient până la grija față de elevii cu deficiențe. Cu ocazia vizitării sediului Primăriei, întâlnirea cu primarul localității a demonstrat cât de important este ca educația la nivel local să fie susținută de factorii de decizie din administrația locală, școala din Polonia beneficiind de doi ani de o clădire nouă cu internat și toate facilitățile necesare copiilor orbi si cu deficiențe de vedere. Tema principală a celei de-a șaptea întâlniri de proiect a fost bucătăria tradițională a țărilor partenere. Cu această ocazie, participanții au avut oportunitatea să compare preparatele tradiționale specifice celor opt țări. Echipele din toate țările participante au pregătit mâncăruri tradiționale, aperitive, salate și deserturi. Participanții au avut posibilitatea de a gusta cârnați de elan din Estonia, brânză olandeză, cârnați ungurești și alte delicatese. În concordanţă cu una dintre temele proiectului, diversitatea culturală, într-una dintre zilele destinate activităților, elevii şi profesorii parteneri (peste 40 de participanţi din ţările invitate şi peste 20 ai ţării gazdă) au vizitat centrul istoric al orașului Cracovia și  mina de sare de la Wielicka aflate pe lista primelor 12 locuri recunoscute ale patrimoniului mondial cultural si natural UNESCO. Un moment deosebit de impresionant pentru mobilitatea desfașurată în Polonia a fost vizitarea complexului de lagăre Auschwitz-Birkenau însoțiți de un ghid, loc ce a rămas în istoria umanității pentru rolul jucat în Holocaust, lagăre care din 1947 au fost transformate de către Parlamentul polonez în muzeu. Următoarea întâlnire de proiect, cea finală, va fi găzduită de Mehmet Akif Ersoy Ortaokulu, școală situată în localitatea Tekirdag, din Turcia,  în perioada 18-22 mai 2015, unde Școala Gimnazială „Take Ionescu” va fi reprezentată de un grup format din opt elevi și trei profesori.