În 2014, S-a luptat contra drogurilor în școli, familie și comunitate


Luni, 12 ianuarie, a avut loc, la Piteşti, în Sala de Şedinţe a Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Piteşti (CRPECA Piteşti) prezentarea Raportului de activitate 2014 privitor la activitățile  de prevenire, evaluare și consiliere antidrog desfăşurate în judeţele Vâlcea şi Argeș de către specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog din teritoriu La acest eveniment au participat şeful CRPECA Piteşti, comisar-şef Constantin Durleci, specialişti din cele două Centre (Argeş şi Vâlcea), componente ale CRPECA Piteşti, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere din judeţul Argeş. În cursul anului trecut, activitatea Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea s-a desfăşurat pe următoarele domenii: prevenirea consumului de droguri, asistenţă medicală, psihologică şi socială, reducerea riscurilor şi reinserţie socială şi cooperarea cu autorităţile locale şi societatea civilă.  Activităţile de prevenire a consumului de droguri au vizat cele trei arii: şcoală, familie, comunitate.
Referitor la „Prevenirea în şcoală”, au fost implementate un număr de trei proiecte naţionale (ex: Concursul naţional „Mesajul meu antidrog – ediţia a XI-a” la care s-au selectat în concurs pentru faza naţională 7 elevi din două unităţi şcolare vâlcene, s-au acoperit secţiunile: pagină web (liceu), film de scurt metraj, fotografie digitală, spot (liceu) pe tema noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive, eseu literar, pictură – desen). şi șase proiecte locale ce s-au adresat unui număr de 2.773 elevi, 134 cadre didactice și 200 părinți. S-au desfășurat şi 41 de activităţi punctuale în 23 unităţi şcolare din judeţul Vâlcea ce s-au adresat unui număr de 1.142 elevi şi 48 de cadre didactice.