HC Municipal, eşec dureros cu Dunărea Brăila


• gruparea vâlceană a pierdut partida la numai un gol diferenţă, scor 23-24
Vineri după-amiază, în Sala Sporturilor „Traian”, Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea a susţinut un meci crucial pentru accederea în play-off-ul Ligii Naţionale. Jucătoarele pregătite de antrenorii Dumitru Muşi şi Maria Duca aveau nevoie ca de aer de un succes contra echipei brăilene HC Dunărea, ambele formaţii fiind implicate în lupta pentru calificarea între cele mai bune opt ale întrecerii feminine naţionale. Din păcate, evoluţiile vâlcencelor nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, jucătoarele de la HCM greşind copilăreşte în anumite momente cheie ale partidei. Chiar dacă nu a făcut-o niciodată cu autoritate, gruparea din Brăila a dominat partida de la un capăt la celălalt. Graţie formei maxime în care s-au aflat jucătoare precum Ada Moldovan şi Alina Horjea, Dunărea Brăila a reuşit să se instaleze la conducerea ostilităţilor încă din prima repriză, intrând la cabine cu avantaj de trei goluri, scor 9-12. Echipa pregătită de antrenoarea Alexandrina Soare a început bine şi repriza secundă, în pofida faptului că Dumitru Muşi şi-a muştruluit elevele la pauza întâlnirii, el purtând discuţii cu Janina Luca & Co. înainte ca acestea să ajungă la vestiare.
Oaspetele de vineri au continuat să forţeze, iar rezultatele au apărut imediat şi pe tabela de marcaj. Deşi echipa din Brăila nu a impresionat la Vâlcea, aceasta îşi securizase într-o oarecare măsură succesul încă din preajma minutelor 42,-46, atunci când vizitatoarele conduceau cu cinci goluri diferenţă (scor 20-15, respectiv 21-16). Într-o încercare disperată de a reveni în joc, vâlcencele au atacat mai mult pe final şi au fost mai precise în defensivă. Brăila a dat semne clare de slăbiciune în ultimele cinci minute, atunci când a încasat trei goluri consecutive. În pofida asaltului de final, HCM nu a făcut decât să limiteze proporţiile scorului, echipa noastră cedând la un gol diferenţă, scor 23-24.
În numărul de mâine al publicaţiei noastre vom reveni cu mai multe informaţii pe marginea acestui subiect, precum şi cu rezultatele complete înregistrate în penultima rundă a Ligii Naţionale şi situaţia din clasament.