Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

Grigorescu propune „votul alb”!


Fost candidat la Camera Deputaţilor şi Primăria Râmnicului, Remus Grigorescu nu are prea multe resentimente faţă de politică. Deşi ar trebui, având în vedere jocurile poli­ticianiste şi de culise care l-au împiedicat să câştige alegerile la care a participat. În această perioadă, în care resetarea clasei politice este subiectul cel mai discutat de către români, Grigorescu vine cu câteva idei interesante: „În primul rând, la orice fel de alegeri, ar trebui introdus votul alb. Adică orice cetăţean care nu este mulţumit de candidaţii sau listele unui partid să voteze «în alb», iar dacă numărul cumulat al acestor voturi este de o treime din numărul total de alegători, partidele să fie obligate să schimbe candidaţii. De asemenea, listele de consilieri locali sau judeţeni ar trebui trecute prin filtrul cetăţenilor, nu numai al partidelor, pentru o cât mai bună reprezentare”.
Referindu-se la subiectul limitării mandatelor unui ales, Remus Grigorescu afirmă: „În ţările civilizate, consiliile locale sau regionale se pot împrospăta, din doi în doi ani, cu alţi membri, conform voinţei populaţiei. Să nu uităm un principiu din Grecia antică, conform căruia fiecare locuitor al cetăţii avea dreptul să se ocupe de treburile acesteia”.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines