Gravidă în travaliu, trimisă urgent din Brezoi la Spitalul Județean


Urgențe pe bandă rulantă la secția Ginecologie, din cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi, în weekend-ul ce abia s-a încheiat. Potrivit datelor furnizate de către managerul unității medicale, dr. Vasile Cerbu (foto), au fost multe cazuri de gravide cu probleme, unele fiind tratate la Spitalul Brezoi, altele ajungând cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
„Am avut un caz mai deosebit, o gravidă adusă la Urgențe, în travaliu, care nu reușea să nască și era și epuizată fizic. După o jumătate de oră, femeia a fost trimisă la Spitalul Județean de Urgență, unde a dat naștere unui copil cu greutatea de 4,3 kg. În general, în acest weekend, au predominat urgențele specifice Ginecologiei”, a declarat, pentru ziarul nostru, dr. Cerbu.
La Pediatrie, a fost liniște, fiind înregistrate doar câteva cazuri de viroze respiratorii.