Francul elveţian a scăzut cu 5,5 bani, în 9 zile


Leul a avut o evoluţie pozitivă faţă de cele mai importante valute, pe fondul reducerii aversiunii faţă de risc, un parcurs asemănător având şi celelalte monede din regiune. Cursul euro a scăzut de la 4,4458 la 4,4425 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat, din nou, într-un culoar foarte îngust, 4,4410 – 4,4450 lei. Cotaţiile de la ora 14.00 erau de 4,4410 – 4,4440 lei.
Dolarul american, care a crescut miercuri la maximul ultimelor şapte luni, de 4,1655 lei, a scăzut la 4,1530 lei. Cotaţiile monedei americane din piaţa valutară fluctuau între 4,147 şi 4,1373 lei. Media monedei elveţiene, care se deprecia pe pieţele internaţionale la 1,086 – 1,09 franci/euro, a scăzut de la 4,1093 la 4,0796 lei, minimul ultimelor trei săptămâni. Comparativ cu data de 10 noiembrie, când a fost atins maximul ultimelor trei luni de 4,1343 lei, francul a pierdut 5,47 bani. Monedele din regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,241 – 4,254 zloţi, iar cea maghiară la 309,7 – 310,8 forinţi.
În perioada următoare, evoluţia leu­lui va fi influenţată mai mult de factorii externi, precum aversiunea faţă de risc, şi mai puţin de cei lo­cali, în condiţiile în care fundamentele economice ale Ro­mâniei sunt bune, cu o creştere sustenabilă a PIB-ului, iar incertitudinile politice interne au dispărut, odată cu jurământul depus de noul guvern tehnocrat. Perechea euro/dolar, care a scăzut miercuri la 1,0617 dolari, nou minim al ultimelor şapte luni, se întărea, ieri, la 1,0656 – 1,0717 dolari, pe fondul marcărilor tehnice de profit.
Aprecierea dolarului este cauzată de pariurile puse de investitori pe creşterea dobânzilor din SUA, de către Rezerva Federală americană, la jumătatea lunii viitoare, prima dată după aproape 10 ani. La aceasta se adaugă o posibilă decizie din partea BCE de a recurge la noi măsuri de relaxare cantitativă după recentele atentate islamice de la Paris, ceea ce are darul de a slăbi euro.
Sunt folosite date și informații disponibile până ieri, la ora 14.00.