Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 ianuarie 2021

Frâncu poate fi eliberat!


• mâine se judecă cererea de eliberare a fostului primar al Râmnicului
Așa cum am mai informat, fostul primar Emilian Frâncu, acuzat de fapte de corupţie, a fost trimis după gratii la sfârşitul lunii martie 2014. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în dosarul „Mită la Primărie”, să admită apelurile atât ale DNA, cât şi ale lui Frâncu, şi să-l condamne pe acesta la 4 ani de închisoare cu executare.
Mâine, pe rolul Tribunalului Târgu Jiu se află dosarul 9029/95/2014 privind cererea de eliberare condiţionată a lui Emilian Frâncu. Avem informații că fostul primar al Râmnicului îndeplineşte condiţiile pentru eliberare înainte de termen, mai ales că, în data de 14 februarie 2016, acesta a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest sens, articolul 100 din noul Cod Penal prevede că „în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani”.
Emilian Frâncu a executat deja jumătate din pedeapsa de 4 ani, el fiind condamnat în data de 26 martie 2014, din care s-a scăzut şi perioada în care a stat în arest preventiv.

Alte articole de la Headlines