Florian Marin și Costi Rădulescu, în ședință de lucru


În prima zi a săptămânii, prefectul de Vâlcea, Florian Marin (foto, dreapta), a avut o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu (foto, stânga). Două probleme majore au fost dezbătute, pentru această perioadă în județ. Potrivit declarației prefectului, prima s-a referit la analizarea calendarului de activități, pus în practică în baza „Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2017-2018”, iar cea de-a doua a vizat analiza măsurilor dispuse în ședința organizată de către președintele Consiliului Județean Vâlcea în luna septembrie, cu privire la executarea în regim de urgență a lucrărilor de întreținere a liniilor electrice, pentru zona Obârșia Lotrului.