Finanţări importante de la bugetul local pentru un liceu din Râmnic


În acest an, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” aniversează 100 de ani de existenţă, răstimp în care a devenit una dintre şcolile de prestigiu ale oraşului şi o prezenţă constantă în topul celor mai bune licee din România. Municipalitatea Râmnicului a sprijinit în ultimii ani activitatea acestei instituţii prin alocări bugetare semnificative din fonduri proprii pentru efectuarea tuturor reabilitărilor necesare. Astfel, în perioada 2016 – 2020, au fost alocaţi aproape 1.380.000 lei cu TVA pentru lucrări de reparaţii curente, interioare, recompartimentări sau la instalaţiile termice, sanitare şi electrice.
Suplimentar, s-au accesat fonduri europene prin proiectul de reabilitare termică a internatului şi cantinei Colegiului „Mircea cel Bătrân”, aprobat în cadrul POR 2014 – 2020, contractul fiind în valoare de 3.337.480,4 lei cu TVA. Lucrările au demarat la finele lunii aprilie, având o durată de execuţie de 12 luni.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea