Femeile din Șușani, examinate gratuit pentru depistarea cancerului la sân


În weekend-ul trecut, femeile din comuna Șușani au beneficiat de exa­minări gratuite me­nite să depisteze cancerul la sân. Campania „Nu am făcut destul”, aflată deja la a treia ediție, este deru­lată de Federația Asociațiilor Bolna­vilor de Cancer (FABC). Dintre cele 1.025 femei examinate în 2015, pentru 8,5% dintre ele au fost recomandate investigatii suplimentare.
Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer cu care se confruntă femeile. Chiar dacă s-au înregistrat scăderi semnificative ale deceselor cauzate de cancerul de sân în Europa, în perioada 2000-2010, procentul mortalității cauzate de această boală în țara noastră (36%) este încă mai mare decât media europeană (29%). Cu toate acestea, cancerul de sân este o boală tratabilă și vindecabilă, însă doar atunci când medicul îl depistează din timp și pacienta urmează tratamentul prescris. Așadar, palparea lunară corectă a sânilor și vizita periodică la medicul specialist pot face diferența dintre o boală fatală și una tratabilă.
Ediția din acest an a caravanei la sate completează eforturile depuse până acum în celelalte două ediții ale campaniei. Prin aceste inițiative, FABC, cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților de la Medicină București (SSMB), își propune să convingă femeile să meargă la medic constant, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, acolo unde e cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.
Săptămâna viitoare, în weekend-ul 29-30 octombrie, caravana va ajunge, județele Mehedinți și Olt, unde femeile din comunele Gogoșu, Godeanu (jud. Mehedinți) și Optași (jud. Olt) vor beneficia de examinări gratuite. De asemenea, echipele formate din membrii FABC și voluntarii din Societatea Studenților din Medicină București (SSMB) vor efectua consultațiile gratuite la sân pentru femei, precum și măsurători de glicemie, tensiune, electrocardiograme, consultații oftalmologice și pulsoximetrie, pe care le pot face și bărbații. Mai multe detalii despre campanie și programul complet al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro.