Exclus de trei ori din partid!


În urmă cu o săptămână, Biroul Politic Județean al ALDE, în fruntea căruia se află, interimar, deputatul dol­jean Ion Cupă, a votat excluderea din partid a vicepreședintelui Consiliului Județean, Adrian Bușu, a consili­erului județean Ioan Neamu și a consilierilor municipali Remus Grigorescu și Eduard Nuică. Decizia este cel puțin ciudată, având în vedere că unul dintre cei excluși este tocmai Eduard Nuică, care a reprezentat ALDE la alegerile europarla­men­tare din luna mai. Mai ciudată este situația lui Remus Grigorescu, care ajunge la a treia exclu­dere: prima – în iunie 2018, a doua – decembrie 2018. Lui Grigorescu se reproșează neimplicarea în campania electorală pentru europarlamentare, deși a fost ținut pe margine în mod intenționat de noua conducere interimară a organizației municipale ALDE. Cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, iată, în imaginea alăturată, unde se afla Remus Grigorescu în data de 2 mai, exact la mijlocul campaniei electorale. Încă de la intrarea la guvernare a ALDE, deputatul Dumitru Lovin a devenit adversarul a doi colegi, Adrian Bușu și Remus Grigorescu. Situația dintre cei trei s-a tensionat din ce în ce mai mult, aceștia ajungând să nu își mai vorbească, după ce, în 2016, obținuseră un scor foarte bun la nivel județean pentru ALDE. În cee ace privește a treia excludere a lui Grigorescu, iată ce prevede statutul ALDE: Art. 18 – sancţiunea excluderii unui membru din Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor se poate aplica în una din următoarele situaţii: dacă a încălcat prevederile Statutului, a Regulamentelor de aplicare ale acestuia și ale Codului Etic ALDE; dacă a încălcat deciziile și hotărârile organismelor de conducere ale partidului; dacă a săvârşit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin acţiuni sau declaraţii publice împotriva hotărârilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului la toate nivelele sau împotriva conducerii partidului la toate nivelele; dacă persoana în cauză a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti, prin hotărâre judecătorească definitivă; dacă persoana în cauză a fost dovedită ca fiind colaborator, informator sau ofiţer al fostei Securităţi”.

Cum se hotărăște sancțiunea cu excluderea

Procedura privind sancţiunea cu excluderea se propune şi se hotărăşte conform articolului 19: „pentru membrii fără funcţii în organismele de conducere locale sau în administraţia publică locală, la propunerea preşedintelui organizaţiilor locale, prin hotărârea Biroului Politic Local; pentru membrii titulari şi supleanți din cadrul Biroului Politic Local, la propunerea Biroului Politic Local, prin hotărârea Biroului Politic Teritorial; pentru membrii titulari din cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale (cu excepţia preşedintelui filialei teritoriale), la propunerea Biroului Politic Teritorial, prin hotărârea Delegaţiei Permanente Teritoriale; pentru preşedintele filialei teritoriale, precum şi pentru toţi ceilalţi membri ai Delegaţiei Permanente Naționale (cu excepţia membrilor Biroului Politic Executiv, ai Biroului Politic Central şi a Preşedintelui partidului), la propunerea Biroului Politic Central sau a Delegaţiei Permanente Teritoriale a filialei în care îşi desfăşoară activitatea, prin hotărârea Delegaţiei Permanente Naționale; pentru membrii Biroului Politic Executiv și ai Biroului Politic Central, la propunerea Preşedintelui partidului, prin hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale; pentru Preşedintele partidului la propunerea Delegaţiei Permanente, prin hotărârea Congresului partidului; Biroul Politic Teritorial poate propune iar Delegaţia Permanentă Teritorială poate hotărî şi pentru cazurile prevăzute la lit. a) şi b); Biroul Politic Executiv poate propune iar Biroul Politic Central poate hotărî şi pentru cazurile prevăzute la lit. a), b) şi c)”.