Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 octombrie 2020

Eveniment remarcabil pentru credincioșii catolici: o relicvă a Papei Ioan Paul al II-lea ajunge în Vâlcea!


Parohia Greco Catolică „Sfânta Rita” și Parohia Romano Catolică „Sfântul Anton”, ambele din Râmnicu Vâlcea, invită toți credincioșii din județul nostru la un eveniment cu totul deosebit. Este vorba despre aducerea și venerarea unui relicvar a Sfântului Papă Ioan Paul II cu sângele fostului pontif  dăruită credincioşilor catolici români de către cardinalul Stanisław Dziwisz, arhiepiscop mitropolit de Cracovia, fost secretar al Papei Ioan Paul al II-lea.
„Avem astfel ocazia să-l venerăm pe un mare prieten al românilor atât de iubit de noi care ne-a făcut marea bucurie să ne viziteze în mai 1999, fiind altfel primul Pontif ce a vizitat o țară majoritar ortodoxă”, se arată în comunicatul de presă emis de reprezentanții celor două parohii catolice.

Calendarul evenimentelor

Sâmbătă, 1 august
• Biserica greco catolică „Sfânta Rita”:
– ora 18.00 – Sosirea relicvei
– ora 18.30 – Vecernie
– ora 19.00 – Film despre viața Papei Ioan Paul al II-lea și venerarea relicvei până la miezul nopții
Duminică, 2 august
• Biserica greco catolică „Sfânta Rita”:
– ora 10.00 – Sfânta Liturghie
– ora 18.00 – Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea de la Biserica „Sfânta Rita” la Biserica „Sfântul Anton”
• Biserica romano catolică „Sfântul Anton”:
– ora 19.00 Sfânta Liturghie și venerarea relicvei până la miezul nopții.
„Vă așteptăm cu drag să-l venerăm împreună (relicvarul Sfântului Papă n.red), toți credincioșii indiferent de ce religie avem, pe acel ce a dorit și a lucrat enorm la unitatea credinței”, transmit organizatorii eveni­mentului, prin intermediul comunicatului de presă semnat de preoții Petre Balint și Marian Stoicănescu.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Eveniment