ELEVII DIN BREZOI, încurajați de doi tineri francezi să recicleze cât mai mult


Deschiderea tot mai amplă de care se bucură urbea situată la confluența râurilor Lotru și Olt nu se limitează la proiectele pe care administrația condusă de edilul Robert Schell le implementează. Interesul pentru nou, pentru proiecte și acțiuni în spiritul valorilor și tradițiilor occidentale se poate observa inclusiv în rândul cadrelor didactice, dar și la elevii singurului liceu care funcționează în Țara Loviștei. Am avut în mai multe rânduri plăcutul prilej de a vă relata aspecte referitoare la activitățile în care sunt implicați elevii liceului brezoian.
O facem și de această dată și considerăm relevant să vă spunem că, vineri, 4 martie 2022, s-au desfășurat alte întâlniri în cadrul proiectului județean intitulat „Știi să reciclezi?”. La aceste lecții deschise, așa cum le-am numi noi, au participat elevii de la Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” din Brezoi, coordonați de Ana Maria Boangiu. Proiectul la care facem referire se derulează în parteneriat cu voluntarii internaționali din cadrul asociației AIDE și constituie punctul de pornire pentru a forma în rândul copiilor obiceiul de recuperare a deșeurilor de ambalaje reciclabile valorizând astfel respectul acestora față de mediul înconjurător. Voluntarii participanți sunt Florian Rouxel și Lucile Gourdain, ambii din Franța, care au devenit rapid prietenii elevilor din Brezoi.