Elevii de la CN „Mircea cel Bătrân”, locul I la Gimnaziada de șah


Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnic a fost gazda Gimnaziadei la șah, pentru elevii din clasele V-VIII. În ceea ce privește clasamentul final, locul I a fost ocupat de către elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, locul II – Școala Gimnazială din comuna Ionești, locul III – Școala Gimnazială Boișoara, iar locul IV a revenit celor de la Școala Gimnazială Gura Văii, comuna Bujoreni.
Inspectorul pe sport din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Claudia Gavrisiu Nițulescu, a ținut să mulțumească director prof. Ștefan Zară și prof. Alexandru-Cristian Bănuță, pentru buna organizare a competiției, Asociației Județene de Șah Vâlcea, dar și celor care s-au ocupat de tot ce înseamnă logistică.