Elevi și profesori de la Colegiul Energetic, în Istanbul – Orașul civilizațiilor


Istanbul, orașul care face legătura dintre continentul european și cel asiatic, cel mai mare oraș din Turcia, situat în zona Mării Marmara, poate fi asemănat cu o punte între Est și Vest. Aici a avut loc a cincea întâlnire a proiectului Comenius Multilateral „A Statistic and Scientific Research on Biodiversity”, derulat de Colegiul Energetic în perioada 2013-2015. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu I.E.S. Manuel de Falla-Puerto Real – Spania, Valkas Gimnazija – Valka – Letonia, Istituto D’Istruzione Superiore „Sandro Pertini” – Camposampiero – Italia, H.O.V. Alemdag Tunc Capa Anadolu Lisesi – Istanbul – Turcia și este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius, parte a Programului Învăţare pe tot Parcursul Vieţii. Întâlnirea de proiect s-a desfășurat în perioada 4-8 mai 2015, la H.O.V. Alemdag Tunc Capa Anadolu Lisesi – Istanbul, o școală cu oameni deosebiți, primitori, sinceri, care iubesc cu adevărat munca. „Pe om îl poți cunoaște după munca lui”, spune o zicală turcă.
Colegiul Energetic a fost reprezentat de cinci profesori (director, prof. Mătăcuță Dumitru, coordonator proiect, prof. Țenea Codruța, prof. Bîrzescu Venera, prof. Bîrzescu Cătălin, prof. Cioculeasa Alina) și patru elevi de la clasele a X-a și a XI-a. Aceasta a fost ultima întâlnire de proiect și au participat 20 profesori și 31 elevi din Spania, Letonia, România, Italia și Turcia. Profesorii și elevii au analizat materialele și activitățile realizate – echipa din Spania a prezentat varianta finală a site-ului, echipa din România a coordonat Ghidul pentru studiul biodiversității (variantă tipărită și variantă online); echipa din Turcia a prezentat dicționarul cu termeni din domeniul biodiversității; echipa din Italia a prezentat revista proiectului. Tot în cadrul acestei reuniuni a avut loc o dezbatere pentru realizarea raportului final. Activitățile științifice au fost îmbinate cu cele culturale și sociale, elevii au învățat să realizeze picturi folosind tehnica „paper marbling”, întregul grup a vizitat Primăria Istanbul, a participat la o croazieră pe Bosfor, au fost admirate obiective turistice de mare însemnătate din punct de vedere cultural și istoric. Un moment important al reuniunii a fost activitatea desfășurată la Grădina Botanică „Nezahat Gohyigit”, unde elevii și profesorii au studiat biodiversitatea din Turcia și au participat la activități prin care au cunoscut istoria grădinii botanice și au studiat specii de plante și arbori. Întâlnirea s-a încheiat cu un program artistic – cântece tradiționale, piese de teatru, prezentări, dansuri. Reuniunea de proiect a reprezentat un eveniment de mare importanță pentru întreg orașul Istanbul, la finalul acesteia au luat parte alături de elevii și profesorii din proiect și directori ai altor școli din Istanbul, reprezentanți ai primăriei și ai altor instituții locale, părinți, reporteri, fotografi. A fost o întâlnire de neuitat, activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă prietenoasă. Turcii spun: „Omul este mai rezistent decât fierul, mai tare decât piatra, mai fin decât trandafirul”. Această înțelepciune populară turcă ne prezintă singură stima și prețuirea față de om.
Coordonator proiect, prof. Codruța Elena Țenea