Edilul Avan a găsit soluția: Lemne de foc uscate, din pădurea comunală


• în acest mod, în bugetul local se va face o economie, iar banii rezultați vor fi redirecționați spre învățământ
Zilele trecute, edilul Cătălin Avan, alături de salariații primăriei Păușești Otăsău, cu utilajele din dotarea insti­tuției, a intervenit în pădurea comunală pentru a strânge lemnele uscate, că­zute pe jos, numai bune pentru încăl­zirea școlilor și a celorlalte unități pe timpul iernii. Din pădurea de 30 hectare a fost extrasă masă lemnoasă, aproximativ 300 m.c. lemn. „Astfel, economisim aproape 1,4 miliarde lei vechi (prețul de piață la lemn de foc), iar acești bani merg spre învățământ, culte, sport, alte investiții! Era ușor și confortabil pentru mine să cumpăr lemn de foc de la un agent economic! Dar noi facem ce trebuie astfel încât cetățenii din Păușești să fie mândri de ce au votat în 2016”, a precizat Cătălin Avan, primarul comunei Păușești Otăsău.
Receptivi la mesajul transmis de către alesul local din Păușești Otăsău, localnicii și-au felicitat edilul pentru modul cum a gândit să încălzească o parte din unități, făcând astfel și economie.