Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 septembrie 2020

Dragobetele, sărbătorit de bibliotecarii vâlceni


• elevi, meșteri populari, dar și femei de la CAR Pensionari se numără printre invitați

Astăzi și mâine, reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vor marca, prin mai multe evenimente, una dintre cele mai importante sărbători ale primăverii, Dragobetele. Astăzi, 23 februarie, cu începere de la ora 14.00, în Secția Multimedia „Teodor Brucăr” se va desfășura activitatea „Dragobetele, prințul iubirii”. Întâlnirea se desfășoară în cadrul Proiectului „Atelierul adolescen­tului”, prilej pentru care vor fi prezenți numeroși elevi. Adoles­cenții provin de la unități de învățământ precum Liceul Tehno­logic „Henri Coandă”, Colegiul Energetic, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, precum și de la Liceul „Gheorghe Surdu” din Brezoi.
Miercuri, cu începere de la ora 12.00, în Sala Universitarilor din cadrul Bibliotecii Județene este programată o nouă întâlnire pentru celebrarea sărbătorii dragostei. Aceasta se desfășoară sub genericul „Dragobete cu mărțișoare pentru cei dragi”. Și-au anunțat prezența meșteri populari, reprezentante ale CAR Pensionari, dar și elevi ai școlilor gimnaziale râmnicene „Take Ionescu” și Nr. 4.

Etichete: , ,

Alte articole de la Eveniment