Dosarele pe „Casa Verde” au fost evaluate


În cadrul programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, sesiunea octombrie, s-a finalizat evaluarea tuturor celor 245 de documentații depuse pentru județul Vâlcea. Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.) a publicat pe site-ul său listele solicitanților, persoane fizice acceptate și respinse în program, precum și lista cu primii beneficiari care se pot prezenta la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea pentru semnarea contractelor.
În acest moment, pentru ridicarea contractelor, se pot prezenta la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea persoanele din lista publicată pe data de 7 septembrie 2017 pe site-ul A.F.M. Pentru celelalte documentații aprobate, în momentul sosirii contractelor de finanțare, se va afișa și lista cu persoanele pentru care s-au primit aceste contracte.
Datele prezentate ne-au fost furnizate de către Alin Voicescu (foto), directorul Agenției pentru Protecția Mediului Vâlcea.