Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 martie 2020

Doi turiști salvați de jandarmi pe Transalpina


Un singur apel 112 a fost suficient pentru echipajul din cadrul Postului montan de jandarmi Voineasa să intervină în prima seară din 2020 pentru a ajuta două persoane aflate în dificultate. Turiștii, plecați din orașul Petroșani, intenționau să traverseze traseul montan Transalpina pentru a ajunge în stațiunea Rânca. Astfel, în jurul orelor 20.00, jandarmii au fost solicitați să intervenim în sprijinul lor, deoarece, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a stratului de zăpadă foarte mare, au rămas blocați cu autoturismul și nu mai puteau înainta. La fața locului, persoanele au comunicat jandarmilor că au fost îndrumate de către ceilalți participanți la trafic să urmeze ruta respectivă, fără să știe că drumul este închis. Jandarmii au ajutat la deszăpezirea autoturismului și au condus turiștii în siguranță până la Obârșia Lotrului, de unde și-au continuat deplasarea către Petroșani. Pentru prevenirea oricăror incidente, Jandarmeria Vâlcea recomandă turiștilor să aibă un echipament adecvat atunci când doresc să se aventureze pe anumite trasee montane, să se intereseze foarte bine asupra itinerariului pe care doresc să îl parcurgă, a gradului de dificultate al acestuia și a condițiilor climatice locale.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate