Despre „ciolaniada” post electorală… USL-ul, o himeră sau o nouă realitate?
Motto: „Şi te-ai dus, dulce minune,
Şi-a murit iubirea noastră
Floare-albastră! Floare-albastră!
Totul este trist în lume!”
(M. Eminescu, Floare albastră)
A trecut cam de multicel şi al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al statului. Rezultatele se cunosc. După o campanie în care primii doi candidaţi şi-au disputat cu ardoare voturile celor care i-au urmat în preferinţele electoratului, confruntarea finală din 16 noiembrie 2014 a dat un învingător clar. Întrebărilor insistente ale unor jurnalişti, referitoare la eventualele lor intenţii post electorale, foştii candidaţi le-au răspuns mai mult sau mai puţin explicit: K. Iohannis, fostul candidat al unei ipotetice „drepte” unite, ne asigura de angajamentul său ferm de a face tot ce a promis etc.; Victor Viorel Ponta ne spunea că, deşi nu a fost preferat de electorat, nu va renunţa la guvernare, la asocierea la conducere a PLR-ului condus de Tăriceanu şi la „implementarea Programului USL până la sfârşitul anului 2016”. Aluzie transparentă la încercarea de a păstra susţinerea liberalilor de orice fel, mai ales a celor nemulţumiţi de faptul că gestul intempestiv al retragerii de la guvernare le-a creat multe frustrări tuturor celor care au fost astfel îndepărtaţi de gustul mierii din banii contribuabililor, fonduri distribuite exclusiv în funcţie de culoarea politică a „beneficiarilor”. Şi care, în temeiul OUG nr. 55/2014, au „migrat” de la PNL şi l-au urmat spăşiţi. Şi pentru care, în mod normal, drum înapoi nu ar mai trebui să existe. Nu numai pentru cei care nu au avut cunoştinţă despre ce a fost şi ce a însemnat acel Program de Guvernare al USL, se impune să facem o rapidă trecere în revistă a câtorva din „poveştile” cuprinse în acest document, lăsând la aprecierea cititorilor dacă mai poate fi vorba de un „viitor luminos” al unora din elucubraţiile pe care le conţinea. Raportându-le la relaţia dintre găunoşenia unor angajamente formale asumate prin 
Program şi lipsa unor rezultate sustenabile, prin care să se facă dovada că s-ar fi încercat măcar concretizarea acestora. Când nu poţi să administrezi nicio dovadă că, în aproape doi ani de guvernare USL-istă, nu ai făcut nimic din ce te-ai angajat public să faci încă din prima zi de exercitare a puterii executive, cum te mai poate crede cineva că acum poţi „reanima” asemenea promisiuni integral neonorate!? Apărut „într-un moment istoric”, rod al „conlucrării mai multor forţe politice”, Programul de Guvernare 2013-2016, aşa cum declarau autorii săi, a fost conceput „în scopul realizării unei Românii puternice”. Soluţia declarată şi asumată de către partidele din U.S.L. pentru atingerea acestui scop, era „aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun-simţ”! Neputându-se dezbăra de tradiţia înfierării predecesorilor în ale guvernării, cărora le erau atribuite toate relele întâmplate în România ultimilor ani, (doar „îndreptarea tuturor erorilor comise începând din 2009 şi până în primăvara lui 2012” necesitând „o acţiune susţinută, de lungă durată”)! Programul stabilea ca „obiectiv central” al activităţii Guvernului prezidat de V. V. Ponta „realizarea unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă şi relansarea economică, între economic şi social, între nevoia unui stat puternic şi reducerea risipei din banul public”. Ca să fie totul clar, se afirma că Programul era „expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic”, urmând să fie susţinut printr-o „strategie naţională de dezvoltare pe termen mediu şi lung”, pretinzându-se că documentul conţinea un proiect de societate „menit să refacă spiritul comunitar, să întărească solidaritatea şi să repună instituţiile statului pe baze contractuale”. Drept pentru care, li se propunea românilor „o bună guvernare care să le redea … speranţa, demnitatea şi mândria de a trăi în ţara lor”! Printre principiile care urmau să fie reflectate şi armonizate în Program era şi „cel al respectului faţă de opoziţie”; pornind de la constatarea că sistemul politic românesc „are nevoie de o opoziţie închegată şi activă, cu care guvernul să poată dialoga în momentul adoptării unor decizii majore pentru societate”, se conchidea că „o guvernare responsabilă promovează dialogul, construcţia şi stabilitatea”. Un alt principiu care trebuia să stea la baza guvernării USL-iste era cel al dialogului social, afirmându-se răspicat că „transparenţa şi deschiderea spre partenerii sociali şi consultarea societăţii civile reprezintă constante ale actului de guvernare”, că respectarea acestora va asigura „o bază solidă de susţinere a iniţiativelor şi măsurilor Guvernului, întărind angajamentul acestuia pentru respectarea principiilor bunei guvernări: transparenţă, responsabilitate, participare cetăţenească”.
Pornind de la asemenea principii, guvernarea 2013-2016 şi-a propus să înceapă „construcţia unei Românii puternice, care să însemne prosperitate, bunăstare şi corectitudine”, printre altele şi prin: «Respecterea regulilor statului de drept şi a drepturilor individuale, aşa cum sunt ele prevăzute în Constituţie; Guvernarea este promotorul legalităţii; Banii publici trebuie folosiţi eficient, avuţia naţională trebuie protejată şi declarăm război evaziunii fiscale; Spunem oamenilor adevărul şi lucrăm împreună; Nu promitem mai mult decât putem face. Vrem să redăm românilor speranţa şi încrederea; Construim o guvernare axată pe transparenţă, competenţă şi cinste; cu alt model de guvernare, cu alte standarde; cu profesionişti şi competenţă; Nu vom putea continua fără o reformare politică. Aceasta înseamnă o Constituţie îmbunătăţită, un Parlament legitim şi credibil; România trebuie să-şi recapete locul demn pe care îl merită între statele lumii, ca partener respectat în Uniunea Europeană».
Se mai afirma că Programul a fost creat „pentru o construcţie puternică, progresistă, de viitor, bazată pe valorile libertăţii, corectitudinii, dreptăţii şi responsabilităţii”. Vă invit ca, folosind mai multele sau mai puţinele cunoştinţe pe care le aveţi despre fiecare dintre enunţurile de mai sus, să constataţi cât şi cum au făcut guvernanţii USL-işti din tot ce s-au angajat oficial să facă: realizaţi cât de „întărit” a ieşit statul de drept, cât de „eficient” au fost folosiţi banii publici, câte „victorii” au obţinut în războiul declarat evaziunii fiscale, câtă „transparenţă, competenţă şi cinste” a conţinut „noul model de guvernare”, bazat doar pe activitatea devotată şi competentă a unor „profesionişti”, cât de „respectată” este ţara noastră în U.E. Despre relaţia „transparentă şi deschisă” cu partenerii de dialog social şi cu societatea civilă ce să mai spunem!? A fost ignorată total, iar partidele mari din U.S.L.-ul guvernamental nu au respectat nici una dintre promisiunile antamate înaintea alegerilor parlamentare. Acest recurs la istorie este necesar. Atât pentru cei dinainte „devotaţi” unor cauze care nici măcar nu sunt ale lor (electoratul captiv, beneficiar al multiplelor pomeni electorale), cât şi pentru cei care au permanente „frământări existenţiale” în legătură cu respectarea sau nu a unor principii morale! Ce se întâmplă acum (în avanscena politicii româneşti) nu face altceva decât să confirme distanţa enormă dintre teoria vorbelor fără acoperire dintr-un Program de guvernare formal (chiar dacă a fost aprobat de Parlament prin Hotărârea nr. 45/21 decembrie 2012!) şi practica orientală a bălăcărelilor publice, prilejuită de reaşezările de pe scena politică, în perspectiva unei noi împărţiri a ciolanului.
Deşi este deja un loc comun, nu trebuie să uităm că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale românii au avut de ales şi au ales între viitorul politicienilor şi viitorul lor! Povestea câinelui care nu se lasă alungat de la măcelărie la asta se referă! Distribuiţi personaje arhicunoscute din politica autohtonă (centrală şi/sau locală) în rolurile „dulăilor” flămânzi din „haită” şi o să înţelegeţi tâlcul actualelor „discuţii” şi „negocieri” pentru sezonul iarnă-primăvară al „împerecherilor” politice. Discuţiile din spatele uşilor închise, purtate cu potenţialii defectori pelerişti, udemerişti, uneperişti, pesedişti, pemepişti, independenţi etc., aflaţi (din nou!) în căutarea unui loc călduţ, nu fac altceva decât să confirme adevărul spuselor noastre. Şi astfel, pentru bietul fraiereştean, „apropitar” al unui singur vot, (pe care l-a „tras” recent cum a crezut el că era mai bine să o facă), se repetă istoria alegerii între răul cel mare şi unul niţeluş mai mic! Rău care, indiferent de mărimea lui, o să-l cantoneze pe bietul alegător turmentat tot în categoria veşnicilor asistaţi social! Oricum, ţineţi aproape! Orbecăiala noastră continuă! Mai avem multe de văzut!
Tiberiu M. PANĂ