Deputatul Daniela Oteșanu prezintă O nouă lege în folosul elevilor


Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat în data de 6 martie propunerea legislativă al cărei inițiator este Guvernul privind aprobarea participării României la programul pentru școli al Uniunii Europene. Propunerea legislativă a fost adoptata cu 271 voturi pentru, 0 abțineri, 0 împotrivă. „Prin unificarea actualelor programe de încurajare a consumului de fructe și legume în școli, respectiv de distribuirea laptelui în școli, se consideră că o abordare unitară într-un cadru juridic și financiar comun este cea mai adecvată cale pentru îndeplinirea obiectivelor specifice urmărite de politica agricolă comună. Tendința de scădere a consumului de fructe și legume proaspete și de produse lactate în rândul copiilor precum și persistența fenomenului de obezitate infantilă se poate corecta prin acest program care, poate contribui, la formarea de obiceiuri alimentare sănătoase și la consumul de produse locale. Având în vedere noile reglementări europene, se impune crearea unui cadru național pentru participarea României la acest program european. Implementarea programului pentru școli, alături de distribuția produselor de panificație reprezintă o oportunitate acordată sectoarelor românești de fructe și legume, de procesarea laptelui și a produselor de panificație”, ne-a transmis deputatul Daniela Oteșanu.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii. Această lege are ca obiect de reglementare aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al UE, din perspectiva stabilirii măsurilor menite să permită aplicarea reglementărilor incidente ale Uniunii, corelativ obiectivelor politicii europene în domeniu. Mai exact, proiectul asigură aplicarea eficientă a măsurilor coerente în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea şi distribuţia de fructe şi legume proaspete, în special banane, de fructe şi legume prelucrate destinate copiilor din cadrul programului de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.
Autorităţile competente la nivel local pentru aplicarea programului sunt consiliul judeţean şi/sau consiliul local care îşi asumă organizarea şi derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor. Totodată, consiliile judeţene şi locale sunt obligate să colaboreze şi să-şi distribuie responsabilităţile înainte de demararea programului conform procedurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.