„De câte ori vin la școală, vreau să văd copiii zâmbind”


• susține edilul Cătălin Avan din Păușești Otăsău
Elevii din Păușești Otăsău au venit la școală cu haine noi, respectiv cu uniforme frumoase, acordate de către consilierii locali, la inițiativa primarului Cătălin Avan. Asta după ce intraseră în posesia unor tablete, a unor săniuțe și biciclete. Totodată, elevii au primit și rechizite școlare.
„Stau cu fruntea sus pentru că tot ce am promis am realizat. S-au făcut eforturi mari, s-au redus contractele de consultanță, iar toți banii economisiți s-au îndreptat către învățământ. Sunt mândru, chiar dacă nu e o calitate, dar sunt mândru că am reușit. Directorul a deschis noul an școlar, dar noi deschidem sufletele copiilor. De câte ori vin la școală, vreau să văd copiii zâmbind. Ținta mea e să învețe copiii foarte bine, dar zâmbind”, a declarat primarul Cătălin Avan, în prima zi de școală.
De amintit și faptul că, la deschiderea evenimentului școlar din comuna Păușești-Otăsău a fost prezent și deputatul Cristian Buican.