Cu sprijinul Rotary Râmnicu Vâlcea, Secția «Boli Infecțioase» a primit dispozitive noi


În condițiile prelungirii perioadei de pandemie, Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea, prin contribuția generoasă a a unei firmei, a achiziționat pentru Spitalul Urgență Vâlcea – Secția «Boli Infecțioase» – dispozitive de dezinfecție cu UV-C. Astfel, Rotary Râmnicu Vâlcea a venit încă o dată în sprijinul personalului medical din «linia întâi» și al pacienților internați.
„Considerăm că și această donație va fi încă o «resursă» în lupta cu acest virus și cu toți ceilalți inamici nevăzuți care pot interveni în prognosticul bolilor infecțioase. Având alături de noi sponsori ca Bijuteria Stil, avem certitudinea că putem continua să ne implicăm pentru binele comunității, pentru că bucuria și dorința de a dărui este ca o «nestemată» care face diferența și poate schimba vieți. Inspirați de tema acestui an rotarian «Rotary opens oportunities», vom «deschide ușile bunăvoinței» și vom sprijini în continuare sistemul medical vâlcean”, a declarat Marian Mitră, președintele Rotary Club Râmnicu Vâlcea 2020-2021.
Material realizat cu sprijinul Rotary Râmnicu Vâlcea