Cozi infernale la biserici, de Bobotează


• anul acesta, vâlcenii au avut răbdare și au așteptat liniștiți sfânta agheasmă

Astăzi, credincioșii au sărbătorit Boboteaza, iar lăcașele de cult din Râmnic au fost pline de oameni veniți cu sticle pentru a lua agheasma. În jurul orei 10.30, la mai toate bisericile din municipiu erau cozi infernale. Lumea aștepta, însă, liniștită. După sfânta slujbă religioasă, toți au luat agheasma, dar în mod civilizat. Singura biserică unde agheasma a fost luată încă de dimineață a fost cea din curtea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. La Biserica „Sfânta Filofteia”, la primele ore ale zilei veneau după agheasmă atât pacienții, cât și cadrele medicale. În fiecare an, pe 6 ianuarie, credincioșii sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului. Una din tradiții spune că, în ziua de Bobotează, dacă fetele cad pe gheață urmează să se mărite.