Contractele de salubrizare, urgență la Vlădești


Autoritățile publice locale din Vlădești anunță că mâine, 12 iunie, firma care are contracte încheiate pe raza comunei va veni pentru strângerea gunoiului menajer provenit din gospodării. Gunoiul va fi ridicat la un interval de două săptămâni, măsură însă provizorie. Nu se vor putea colecta în pubela de menajer: pământ, nisip, pietre, iarbă, resturi vegetale, cenușa rezultată în urma arderii lemnului. Pentru deșeurile reciclabile, adică hârtie, carton, plastic, sticlă, doze de aluminiu, metal, se va stabili o zi pe lună ce va fi comunicată ulterior de către edilul Adrian Cosac. „Transmit public ceva foarte important: localnicii care nu au contract cu firma ce ridică gunoiul trebuie să încheie unul în regim de urgență”, declară primarul Cosac.