Concert simfonic, la filarmonică


Astăzi, de la ora 19.00, reprezentanții Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu îi așteaptă la un concert deosebit pe iubitorii acestui gen muzical. În Sala „Lahovari”, orchestra simfonică a filarmonicii va susține un concert în care americanul Robert Gutter va fi dirijor, iar Csiky Boldiszar va fi solist la pian.
Programul conține: „Uvertura Idomeneo” – Wolfgang Amadeus Mozart, „Concert în Sol Major pentru pian și orchestră” – Maurice Ravel, Suita de balet „Pulcinella” – Igor Stravinsky.