COMUNA GUȘOENI, FOARTE CĂUTATĂ ȘI APRECIATĂ de apicultori din întreaga țară


În această perioadă, apicultorii care doresc să aibă miere de cea mai bună calitate (care se va reflecta ulterior și în profiturile obținute) știu că trebuie să se axeze pe obținerea mierii de salcâm. Însă, pentru aceasta, este limpede că trebuie să purceadă la drum (uneori lung) pentru a ajunge în preajma locurilor în care salcâmul crește din abundență.
Chiar dacă informația aceasta nu mai poate fi prezentată la nivel de «pont» (pentru că mulți apicultori au descoperit deja aceste locuri), trebuie spus că, din județul Vâlcea, comuna Gușoeni este una dintre cele mai propice în care albinele pot produce renumita miere de salcâm. De altfel, în comuna păstorită de edilul Nicolae Concioiu se află deja zeci de apicultori plecați în pastoral, din mai multe județe, unii sosiți tocmai din nordul țării.
„Sute de familii de albine muncesc în aceste zile în Gușoeni. Floarea de salcâm, bogăție a localității noastre, este căutată în această perioadă a anului de către zecile de apicultori veniți din toată țara, pentru a obține o producție de miere la cele mai înalte standarde de calitate. Le mulțumim pentru vizită și le dorim pe această cale tuturor apicultorilor, în mod special celor din Gușoeni, rame încărcate, prosperitate și activitate cât mai lungă în acest domeniu”, au anunțat reprezentanții Primăriei Gușoeni.