Clipe de coşmar pentru delegaţia CSM Râmnicu Vâlcea


În urmă cu puţin timp, chiar în minutul 90 al partidei dintre FC Braşov şi CSM Râmnicu Vâlcea, o explozie foarte puternică a avut loc în spatele stadionului pe care evoluau băieţii noştri. Aşa cum aţi aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, întâlnirea a fost transmisă în direct de către postul de televiziune DigiSport, iar explozia a fost surprinsă pe camerele video. Sperietura a fost maximă atât pentru jucători, pentru staff-ul tehnic de la CSM, cât şi pentru spectatori, printre care se aflau vâlceni care au făcut deplasarea la Braşov.

Din păcate, zece oameni care lucrau la fabrica de pâine se află prinşi sub dărâmături, echipele de intervenţie luptând chiar acum contracronometru pentru salvarea vieţilor lor.

În ceea ce priveşte jocul de fotbal, trebuie spus că echipa noastră a suferit prima înfrângere după zece etape de invincibilitate, FC Braşov impunându-se cu scorul de 3-2.

Vom reveni cu informaţii!

Update, ora 10.00

Așa după cum vă anunțam aseară, partida dintre FC Brașov și CSM Râmnicu Vâlcea a fost marcată de un tragic eveniment. La numai șase zile trecute de la explozia produsă în clubul bucureștean „Colectiv”, în urma căruia și-au pierdut viața 32 de tineri, un alt eveniment de aceeași natură s-a petrecut joi seară, Chiar în minutul 90 al întâlnirii dintre cele două echipe, asistența a fost surprinsă de suflul puternic al unei explozii care a avut loc în depozitul de făină al unei fabrici situate chiar în imediata vecinătate a stadionului „Tineretului” din Brașov. Chiar dacă au trecut printr-o adevărată sperietură când zgomotul asurzitor s-a auzit în spatele tribunei a II-a, membrii delegației CSM Râmnicu Vâlcea, cât și suporterii vâlceni care au făcut deplasarea la Brașov, sunt teferi, aceștia revenind deja acasă.

Din păcate, nu același lucru se poate spune despre muncitorii de la fabrica de pâine. Unul dintre aceștia a murit, iar alți cinci sunt internați la mai multe spitale, având arsuri și multiple leziuni.

În ediția prin a cotidianului nostru de luni, vom prezenta pe larg cum au decurs „ostilitățile” pe terenul de joc în partida dintre FC Brașov și CSM Râmnicu Vâlcea, încheiată cu victoria gazdelor, scor final 3-2. Vâlcea a început bine și a condus cu 1-0, dar s-a văzut pusă la respect de brașoveni, care au condus la rândul lor și cu 3-1. În cele din urmă, CSM a mai punctat o dată și a pus presiune pe gazde în ultimele minute ale întâlnirii. Din păcate pentru echipa noastră, partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2.