CLAUDIA BANU:
„Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat transportul de la bugetul de stat”


Recent, Claudia Mihaela Banu, senator liberal de Vâlcea, a oferit precizări referitoare la asigurarea transportului elevilor care învață în alte localități decât cele de domiciliu. Părinții, dar și elevii, pot sta liniștiți: transportul va fi asigurat de la bugetul de stat.
„Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu și școală, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic sau de bursele acordate pentru performanta școlară. Peste 100.000 de elevi vor beneficia de transport decontat. Dacă este nevoie, va fi crescută această alocație de transport cu 50%, fondurile fiind asigurate din bugetul Ministerului Educației. Premierul Nicolae Ciucă a precizat că vor fi alocate fondurile și vor fi luate măsurile necesare pentru a asigura tuturor copiilor din România accesul şi dreptul la educaţie”, a precizat Claudia Banu.

300 de lei este suma maximă ce poate fi decontată în fiecare lună

„Începând din acest an școlar, elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de transport decontat, în valoare de până la 300 lei lunar. Fac aceste precizări pentru că în spațiul public au apărut mai multe speculații privind asigurarea gratuității transportului elevilor. Nu vor fi desființate nici bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural care merg la şcoală în altă localitate. Mai mult, bursa socială se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu”, a mai punctat reprezentanta județului nostru în Parlamentul României.