„CÎŢU trebuie să facă un pas în spate!”


• a declarat Daniela Oteşanu, care spune că premierul trebuie să aleagă între Guvern şi campania electorală de la PNL
Partidul Social Democrat îi solicită premierului Florin Cîţu să facă un pas în spate şi să-şi delege atribuţiile, conform legislaţiei în vigoare, în perioada campaniei electorale pentru şefia PNL.
„Delegarea atribuţiilor de premier către un alt membru al Guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alţi premieri ai României. Nu credem că preşedintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare. Scandalul «Cîţugate», în care premierul a folosit resursele Guvernului pentru campania sa din partid, precum şi «pelerinajul» la Palatul Victoria al primarilor PNL pentru a face troc cu fonduri publice în schimbul votului pentru şefia partidului constituie dovezi temeinice că premierul Cîţu nu mai are capacitatea de a-şi exercita atribuţiile în mod obiectiv. El afectează astfel, în mod deosebit de grav, interesele comunităţilor locale tăiate de pe lista rectificării bugetare. Cerem ca preşedintele Iohannis să îşi întrerupă îndelungata vacanţă pentru a-l convinge pe premier să accepte această măsură care reprezintă o barieră de protecţie a guvernării României faţă de interferenţele toxice produse de scandalul politic din PNL”, a declarat Daniela Oteşanu, deputat de Vâlcea, pe marginea acestui subiect.