CÎȚU ANUNȚĂ ÎNLOCUIREA PREFECTULUI de Vâlcea


Vâlceanul ajuns capu’ liberalilor pe-ntreagă țară și chiar și pe Diaspora a alungat și ultimele dubii privind soarta scaunului de prefect al Vâlcii. Florin Cîţu s-a confesat că s-a decis, la nivelul coaliţiei, că acolo unde există preşedinte al consiliului judeţean de la un partid va fi şi prefect de la acelaşi partid.
„Unde este preşedinte al consiliului judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe”, a mai grăit vâlceanul-șef din Senatul României.
Astfel, devine limpede că orele lui Sebastian Fârtat (foto) la Prefectura Vâlcea sunt din ce în ce mai puține!