Cine vrea ca alegerile locale să se desfășoare ÎN STARE DE ALERTĂ?


„După cum vedem evoluţia pademică din ultima perioadă, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul de resort într-o conferinţă de presă. Oficialul a mai precizat că propunerea va fi de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile a actualelor măsuri.

 

Vâlcea a avut 40 de cazuri noi de infectare!


Reamintim că Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul României, începând din data de 16 august 2020. Anunțul ministrului Tătaru vine după ce astăzi, 10 septembrie, au fost înregistrate 1.380 de cazuri noi de COVID 19 și 47 de decese (25 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre cele 1.380 de cazuri de infectare înregistrate în ultimele 24 de ore (conform datelor venite de la Guvern) 40 au fost pe teritoriul județului nostru.