Cel târziu la începutul lunii aprilie, Gata și clădirea RMN-ului!


La finele lunii martie, se vor finaliza lucrările la clădirea unde va fi amplasat RMN-ul, imobil al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

„Cât de curând, se va finaliza și investiția la sediul spitalului, unde va fi amplasat RMN-ul. N-ar fi fost posibil toate acestea fără sprijinul Consiliului Județean, respectiv al președintelui Constantin Rădulescu. Mulțumirile se îndreptă și către Ministerul Sănătății, cel care a achiziționat aparatura”, a declarat dr. Dan Ponoran, manager SJU Vâlcea.

Zilele trecute, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, aflat într-o vizită în teren, susținea că lucrările la clădirea RMN sunt în grafic: s-a turnat planşeul peste clădire, se fac hidroizolații şi alte operațiuni tehnice, în interiorul clădirii”. Așadar, undeva la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, clădirea va fi gata pentru a primi aparatura medicală.