„Cei care cred că am interese imobiliare sunt handicapați!”


• declară primarul Gutău înainte de ședința de azi a CL, în care se va vota soarta Liceului Oltchim

Astăzi, la ora 11.00, Consiliul Local al Râmnicului este convocat în ședință extraordinară. În cadrul acestei întâlniri, două dintre cele trei puncte de dezbătut sunt destul de „fierbinți” și privesc Universitatea din Pitești Liceul Oltchim. Iată care este ordinea de zi a ședinței de azi: raport şi proiect de hotărâre privind solicitarea de preluare a unor imobile-construcții și terenuri aferente, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale – Universitatea din Piteşti, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi administrarea Consiliului Local; raport și proiect de hotărâre privind inițierea procedurilor de preluare a bazei materiale a Liceului Tehnologic Oltchim, din administrarea consiliului de administrație, în administrarea Consiliului Local în vederea transmiterii acesteia în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Educației Naționale – Universitatea din Pitești; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului necesar organizării spectacolelor artistice ocazionate de Ziua Imnului Național. În acest context, primarul Mircia Gutău a declarat: „Este nevoie de acordul de principiu al Consiliului de administrație al Liceului Oltchim și al Consiliului de administrație al ISJ pentru a urgenta demersurile, astfel încât anul școlar 2017/2018 să fie un an cu învățământ superior de stat în Râmnic. Dacă nu sunt de acord, în octombrie sau noiembrie vom reface organigrama pentru liceele tehnologice din municipiu, iar din cinci vor rămâne, cred, trei. Atunci nu voi mai putea garanta păstrarea catedrelor pentru toți profesorii. Sunt handicapți cei care cred că Gutău are vreun interes imobiliar la fosta unitate militară!”.