Cea mai importantă întrecere sportivă a anului 2020 în România a fost amânată


Handbalul românesc și întreg sportul autohton au avut posibilitatea ca, în anul 2020, să demonstreze că sunt capabile să organizeze o competiție de anvergură. Asta pentru că țara noastră fusese selectată să organizeze, în acest an, Campionatul Mondial de handbal feminin – tineret, una dintre cele mai importante întreceri din câte s-au desfășurat în România după anul 1990. Vorbim deja la timpul trecut din simplul motiv că, zilele trecute, Federația Internațională de Handbal a decis ca întrecerea celor mai bune 24 naționale feminine de tineret din acest sport să nu se mai desfășorare în anul 2020. Cauza amânării competiției este una lesne de înțeles: aceeași pandemie de Coronovirus care a adus deja multe pierderi mișcării sportive de pe întreg mapamondul. Singura parte bună a veștilor venite dinspre Federația Internațională de Handbal este aceea că întrecerea nu a fost anulată, ea fiind doar amânată. Din păcate, nu se știe sigur pentru ce dată, cel mai probabil pentru vara anului 2021. Astfel, rămânem cu speranțele intacte ca sportul românesc să nu piardă această șansă foarte importantă de a demonstra pe plan internațional că dispune de resursele necesare pentru a organiza un campionat mondial!
În plus, prin prisma generației bune de jucătoare pe care se bazează naționala noastră la nivel de tineret, România are șansa de a-și trece în palmares o nouă medalie la acest nivel de vârstă. În context, este important de precizat faptul că handbalistele care erau eligibile să participe la acest campionat mondial vor putea să joace şi la turneul care a fost amânat pentru anul 2021.
Iniţial, Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20 era programat să se desfăşoare în perioada 1-13 iulie 2020, la Bucureşti, în Sala „Polivalentă” şi în Sala „Dinamo”.

Dedu: „Nu este acum momentul propice pentru a avea un
Campionat Mondial cu 24 de echipe”

Printr-un mesaj postat pe site-ul Federației Române de Handbal, președintele Alexandru Dedu și-a exprimat încrederea că această competiție se va putea organiza cu succes în țara noastră, atunci când situația epidemiologică va permite.
„A existat o strânsă comunicare între Federaţia Română de Handbal şi Federaţia Internaţională de Handbal. Ultima oară am vorbit miercuri cu domnul preşedinte Moustafa. Am făcut un schimb de idei în legătură cu realitatea din România şi realitatea la nivel mondial. Comitetul Executiv al IHF a hotărât că nu este acum momentul propice pentru a avea un Campionat Mondial cu 24 echipe. Discuţia a fost un pic mai amplă, ideea finală este că ne dorim ca acest Campionat Mondial să se ţină şi sperăm să întrunim condiţiile de a-l organiza în siguranţă cât mai curând. Pentru acest lucru, noi am început deja să facem cele necesare, în sensul de înştiinţare a Ministerului Tineretului şi Sportului privitor la amânarea acestui Campionat Mondial şi am redepus cererea de susţinere a Guvernului României pentru acest eveniment”, a declarat preşedintele FRH, Alexandru Dedu, citat de Agerpres.