Camera Mobilă vine în Colonie Nuci pentru actele de identitate ale romilor


Primăria Râmnicului anunță că, în conformitate cu prevederile Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor 2012 – 2020, în perioada 9-18.03.2015 se va organiza o acţiune cu camera mobilă în zona Colonie Nuci cu scopul de a pune în legalitate persoanele care nu deţin acte de identitate în termen de valabilitate, au actele de identitate pierdute sau şi-au schimbat domiciliul în zona Colonie Nuci, fără a întreprinde demersurile necesare pentru eliberarea unui nou act de identitate. De asemenea, acţiunea este organizată pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor care suferă de afecţiuni medicale şi, ca urmare, se deplasează cu dificultate. Pentru buna desfăşurare a acestei activităţi, în perioada 9-18.03.2015, se derulează activităţi de popularizare a acţiunii prin distribuirea de pliante cu documentele care sunt necesare în vederea eliberării actelor de identitate şi de afişe cu privire la data şi locul finalizării acţiunii. Această activitate este desfăşurată de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Poliţiei Municipiului, Poliţiei Locale, Corpului de Control a Primarului şi împreună cu reprezentaţii Şcolii Gimnaziale nr. 8 Colonie Nuci. Acţiunea se va finaliza în ziua de 18.03.2015, între orele 10.00-14.00, la Şcoala Colonie Nuci, unde persoanele care urmează a fi puse în legalitate sunt invitate în vederea preluării documentelor şi a imaginii, pentru obţinerea de acte de identitate. Totodată, pentru persoanele netransportabile, lucrătorii de evidenţă se vor deplasa la domiciliul acestora, unde vor prelua imaginea şi documentele necesare.