Cale liberă către final-four: Adversar facil pentru SCM Râmnicu Vâlcea în sferturile Cupei României


În urmă cu puțin timp, la sediul Federației Române de Handbal s-a desfășurat procedura tragerii la sorți pentru stabilirea jocurilor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, ediția 2018/2019. Calificată în această fază a întrecerii după ce, în șaisprezecimi și optimi a trecut de divizionarele secunde HCF Piatra Neamț și FC Argeș Pitești, SCM Râmnicu Vâlcea a avut parte, din nou, de un adversar facil. Sorții au fost prietenoși cu elevele antrenorului Florentin Pera și au adus în calea acestora unul dintre cei mai facili adversari posibili: CSM Galați. Trupa de la malul Dunării se zbate în «subsolul» Ligii Florilor, cu șanse minime de a evita retrogradarea la finalul acestui sezon, fiind puțin probabil ca aceasta să poată pune probleme echipei râmnicene. Mai mult, jocul din sferturile de finală ale Cupei României se va disputa în Sala Sporturilor „Traian”, într-o singură manșă. SCM Râmnicu Vâlcea pornește cu prima șansă în această dispută, la capătul căreia are toate șansele de a obține «biletele» pentru cel de-al doilea final-four.
CSM Galați a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Românei după ce, în șaisprezecimile de finală a trecut de Minaur Baia Mare (scor 24-22), iar în optimile de finală s-a impus contra Clubului Sportiv al Armatei Steaua București (scor 36-25).
Meciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Galați este programat pe 31 martie, cu mențiunea că această dată se poate schimba în funcție de programul celor două echipe sau de eventuala televizare a întâlnirii.

Programul meciurilor din sferturi

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Galați
AHCM Slobozia – CSM București
HC Zalău – Gloria Bistrița Năsăud
Măgura Cisnădie – CSU Cluj-Napoca