Ca urmare a desfășurării evenimentelor dedicate Zilelor Imnului Național 2018, restricţii de trafic pe străzile din Râmnic


În perioada 27-29 iulie, în organizarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, pe Splaiul Independenţei se vor derula mai multe concerte sub genericul Zilei Imnului Naţional 2018 – 170 de ani de la prima intonare într-un cadru oficial a cântecului „Deşteaptă-te, române!”.
În fiecare seară de la ora 19.00, pe scena amplasată la capătul de Vest al Splaiului vor urca artişti îndrăgiţi reprezentând toate genurile muzicale:
• vineri, 27 iulie, muzică populară cu Alexandra Dicu, Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, Alin Pavelescu, Irina Loghin, Nicuşor Iordan, Ana Maria Iorga şi Constantin Enceanu;
• sâmbătă, 28 iulie, muzică pop-rock cu Prometeu, Pepe şi Andra;
• duminică, 29 iulie, muzică pop-rock cu Lambrino Band, Lidia Buble şi Vunk.
Ca urmare a desfăşurării acestor concerte, precum şi a activităţilor de alimentaţie publică şi comerţ adiacente, traficul auto pe splaiul Independenţei, de la Blocul 12 – Parcul Zăvoi (către Est) până la intersecţia cu str. Ştirbei Vodă (către Vest), va fi complet restricţionat începând de joi, 26 iulie, ora 12.00, până luni, 30 iulie, ora 10.00. Restricţiile de trafic vor fi anunţate prin semnalizări distincte, iar traseul de ocolire este str. Ştirbei Vodă. De asemenea, pentru relaţia Sudul municipiului – Băile Olăneşti se sugerează utilizarea rutei alternative Calea lui Traian – str. Morilor – podul de legătură între str. Morilor şi str. Ştirbei Vodă – str. Ştirbei Vodă, care ocoleşte nu doar splaiul Independenţei, ci întreaga zonă centrală a Râmnicului.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea