Bulacu și Constantinescu, vizită pe „șantierele” din Călimănești


La finele săptămânii ce abia s-a încheiat, primarul Florinel Constantinescu a fost vizitat de către „vicele” CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, dornic să cunoască stadiul lucrărilor desfășurate la «Mirajul Oltului» și la parcurile de lângă Hotel Central și Izvoare. Potrivit declarației vicepreședintelui CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, modernizarea parcurilor balneare din stațiunea Călimănești – Căciulata reprezintă o investiție benefică pentru oraș. La rândul său, edilul Constantinescu a precizat că modernizarea parcurilor va schimba radical fața stațiunii și va atrage tot mai mulți turiști, lucru care se vede deja. „Reabilitarea aleilor pietonale, realizarea unui parcaj, reabilitarea spațiilor și a fântânii arteziene, reabilitarea statuii, iluminatului public, construcțiilor din lemn sunt doar câteva puncte ale acestui proiect care va schimba fața orașului. Călimănești nu mai este doar stațiunea biletelor de tratament. Nu pot să nu remarc că, în ultima perioadă, datorită proiectelor demarate în orașul Călimănești, a crescut numărul turiștilor care vizitează stațiunea, dar mai ales că a devenit un centru de atracție pentru un segment de vârstă mai tânăr. Felicit administrația locală pentru ambiție și implicare!”, a declarat Bulacu. Reamintim cititorilor că, în anul 2012, primarul Florinel Constantinescu semna proiectul de modernizare a celor două parcuri balneare.