Blocajul din Consiliul Local se prelungește Matei cu ședințele lui, liberalii cu ale lor


Ieri, la ora 9.00, a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, proiectele de pe ordinea de zi fiind destul de importante. Cu toate acestea, nici la această şedinţă – identic ca-n cazul celei convocate de primarul interimar Gigi Matei în data de 10 iulie – nu s-a întrunit cvorumul necesar. Opoziţia formată din consilieri liberali şi independenţi proveniţi de la UNPR şi PPDD „se ţine tare” şi nu vrea să răspundă convocărilor lui Matei. În plus, pentru astăzi este convocată o altă şedinţă extraordinară! De data aceasta, un grup de consilieri (majoritatea de la PNL) a întocmit documentaţia pentru convocarea şedinţei, care va avea – aproape sigur – cvorumul necesar pentru a produce efecte.