Bani europeni pentru micile afaceri


Valoarea contractelor de finanţare aflate în derulare pe Politica de Coeziune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici din mediul urban şi întreprinderi mijlocii din mediul rural este, în prezent, de 1,4 miliarde de euro. „În perioada actuală, prin programele finanţate pe Politica de Coeziune, avem undeva la 1,4 miliarde de euro contracte de finanţare pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici din mediul urban şi întreprin­deri mijlocii din mediul rural, care sunt finanţate în general prin Programul Operaţional Regional – Axa 2. În plus, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală – submăsurile 6.3 şi 6.4, unde avem înfiinţarea de activităţi neagricole în mediul rural sau dezvoltarea de afaceri neagricole în mediul rural, suntem undeva la 270 de milioane de euro contracte de finanţare aflate în derulare. Acesta este peisajul astăzi pe exerciţiul financiar 2014 – 2020. Pentru viitorul exerciţiu financiar, ceea ce ne-am dori este ca, din această alocare de 30,6 miliarde de euro pe care România o va primi, șase miliarde le putem duce către zona susţinerii IMM-urilor, şi nu vorbesc doar de achiziţia de echipamente, ci şi de digitalizare, tehnologie, inovare şi dezvoltarea business-urilor”, declară deputa­tul Vasile Cocoș.