Autostrada Pitești-Sibiu, gata până la finalul lui 2021!?


• așa sună cel mai optimist pronostic, dat chiar de către șeful CNADNR, Cătălin Homor
• și dacă va trece prin apropierea Râmnicului, aleșii vâlcenilor din legislatura 2016-2020 nu vor avea ocazia să inaugureze niciun metru de autostradă
În urmă cu puțin timp, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, a oferit un termen cât se poate de optimist în ceea ce privește finalizarea mult mediatizatei, chiar controversatei am putea-o numi, autostrăzi Pitești-Sibiu. Conform declarațiilor oferite de acesta pentru un post central de televiziune, lucrările la autostradă ar urma să fie încheiate până la finalul anului 2021! Deși mai-marii de la București s-au tot jucat cu termenele pentru mult visata autostradă care va lega „Regatul” de „Imperiu”, în realitate, traseul exact prin care va trece aceasta nici măcar nu se cunoaște! Mai mult decât atât, Homor a plusat și a spus că studiile de fezabilitate vor fi gata până la finalul lui 2016. Evident, studii de fezabilitate pentru același traseu necunoscut! Multă ceață pe autostrada asta!
De asemenea, conform spuselor lui Cătălin Homor, chiar specialiștii de la CNADNR se vor ocupa de proiectarea autostrăzii, situația reprezentând o premieră pentru compania românească. În prezent, proiectele tehnice ale viitoarelor autostrăzi sunt realizate chiar de către specialiștii firmelor care au câștigat licitațiile pentru construirea respectivelor căi de comunicații. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în privința construirii acestei autostrăzi, una de importanță vitală pentru economia din țara noastră.
Cert rămâne doar faptul că aleșii vâlcenilor din legislatura 2016-2020 nu vor putea participa la inaugurarea vreunui metru din Autostrada Pitești-Sibiu.