Așa cred eu!


Nu vreau să se creadă că-l desconsider pe Romeo Rădulescu și nici că Remus Grigorescu este câștigătorul alegerilor la Râmnic. Fiecare dintre ei, dacă vrea ajungă primar, trebuie să se lupte cu Brăgău, Crăciunescu, Dorobanțu, Dragnea, Gutău, Mardare, Rotaru, Stoica și Tanislav pentru fiecare vot al râmnicenilor.
Nu pot însă să nu remarc nesimțirea politică de care dau dovadă unii susținătorii (culmea, fără drept de vot la Râmnic!) sosiți de pe la centru să ne învețe că minciuna și manipularea rămân principalele arme ale celor ce reușesc în acest domeniu. Cum altfel să interpretez cuvintele președintelui PSD, Liviu Dragnea, atunci când insinuează despre Bușu și Grigorescu (fără a avea cel puțin – tăria să-i nominali­zeze) că „s-au descoperit peste noapte liberali și au plecat la ALDE”. Cum poți să fi atât de nesimțit din punct de vedere politic, când te afli lângă un fost și fervent pedelist (care a luptat cu ardoare împotriva social democraților) trecut mai apoi prin „barca” ALDE, să te plângi că unul sau altul dintre colegii tăi te-a abandonat (plecând de unde a venit cel pe care îl susții) sau că un altul, Gigi Matei, nu vrea să „gireze” cu imaginea sa un înrăit fost adversar.
Dacă Dragnea vrea să prețuim astfel de mesaje probabil că nu își dă seama că nu suntem nici proști și nici infantili. Așa cred eu!