Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 mai 2019

Antrenorii și jucătoarele de la SCM au oferit mii de autografe!


După ceremonia organizată duminică după-amiaza, în polivalentă, pentru premierea jucătoarelor de la SCM Râmnicu Vâlcea, proaspete campioane naționale, fanii au intrat pe parchetul sălii pentru a-și face poze cu jucătoarele și pentru a obține autografe prețioase. Nu știm numărul lor exact, dar putem presupune că peste 1.000 de persoane au fost dornice de a obține autografe de la jucătoarele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Mia Rădoi și Ildiko Kerekeș Barbu devreme ce toată suprafața de joc s-a umplut până la refuz de suporteri, de toate vârstele, dornici de a rămâne cu amintiri de suflet de la acest meci memorabil. Suporterii au avut la dispoziție pozele tuturor jucătoarelor din echipa noastră, în format A6, pentru a colecționa autografe. Pozele handbalistelor, inscripționate pe hârtie de calitate superioară, au fost puse la dispoziție de către reprezentanții echipei noastre, în colaborare cu unul dintre sponsorii formației și puse pe toate scaunele din sală, înainte de intrarea publicului în sală.
Timp de mai bine de jumătate de oră, poate chiar o oră, proaspetele campioane naționale au împărțit mii de autografe (aici sigur nu greșim când vorbim despre o asemenea cifră) și s-au fotografiat cu sutele de fani dornici de a imortaliza poate cel mai fericit moment al ultimilor ani din sportul vâlcean. Au fost clipe deosebite, intens gustate de către pătimașii suporteri vâlceni, care au ținut să profite de faptul că au avut posibilitatea de a interacționa față în față cu toate jucătoarele echipei noastre. Doar un lucru am ține să mai precizăm: sperăm că suporterii nu au suprasolicitat mâinile handbalistelor în tentativa lor de a obține autografe de la toate jucătoarele… Nu de alta, dar fetele mai au și duminică de disputat un joc important (chiar dacă doar cu miză pentru palmares, nu și pentru poziția din clasament) pe terenul Gloriei Bistrița!

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal