ANI, la CJ Vâlcea. 114.000 de euro nu pot fi justificați!


Agenția Națională de Integritate (ANI) a comunicat, luni dimineață, că a dat peste „averi nejustificate în cuantum total de aproximativ 487.000 euro și a sesizat Parchetul”. Iată poziția oficială și integrală a Agenției:
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a trei persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
• Arsene Ionel, Președintele CJ Neamț – AVERE NEJUSTIFICATĂ ȘI SESIZARE PARCHET ( Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către ARSENE IONEL, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului. Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ARSENE IONEL. De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARSENE IONEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale);
• ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA, Ofițer în cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție – AVERE NEJUSTIFICATĂ (Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei și 282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice. Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA);
PETRESCU ADRIANA, Funcționar public în cadrul C.J. Vâlcea – AVERE NEJUSTIFICATĂ (Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA, pe perioada exercitării funcției publice. Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA)”.